luni, 9 martie 2015

O idee care ne suceste minţile

ANDREI PLEŞU este una dintre personalităţile reprezentative ale Şcolii de la Păltiniş şi un reper al vieţii publice şi academice româneşti, critic de artă, filozof, eseist; fondator şi director al săptămânalului de cultură Dilema (ulterior Dilema veche), fondator şi preşedinte al Fundaţiei „Noua Europă“ şi rectorul Colegiului „Noua Europă“. A debutat cu eseuri de istorie şi teorie a artei (Călătorie în lumea formelor, Pitoresc şi melancolie). După 1989 a devenit o voce publicistică inconfundabilă, aplecându-se, cu un umor grav şi nuanţat, asupra unor subiecte actuale sau perene ale politicii, ale culturii sau ale vieţii cotidiene (Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Obscenitatea publică). Fără a abandona discursul filozofic, l-a lărgit spre explorările teologice sau etice (Minima moralia, Despre îngeri, Despre bucurie în Est şi în Vest), cu un extraordinar succes de public.

Niciun comentariu: