duminică, 22 martie 2009



Primăvara începe la Oradea cu poezie de calitate

* Autor: Daniela Stoica
* Data: 22 mar 2009


A şasea ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Primăvara Poeţilor” debutează mâine la ora 16.00. Cele mai multe evenimente din cadrul Primăverii Poeţilor se vor desfăşura în licee şi la Librăria Galaxia Gutenberg.
(+) Click pentru a mări
Librăria Gutenberg va găzdui o parte din evenimentele din cadrul festivalului „Primăvara Poeţilor”/ foto: Georgiana Anghel
Publicitate
Timp de o săptămână, orădenii iubitori de poezie sunt invitaţi la lansări de carte, maraton de poezie şi muzică cu poeţi debutanţi şi consacraţi, critici literari şi oameni de artă. „Am pregătit un program interesant pentru această a treia ediţie orădeană a festivalului şi îmi doresc ca toţi simţitorii de poezie să fie încântaţi, pentru a răsplăti astfel efortul colegilor mei”, spune poetul Mihai Vieru, directorul festivalului.
„Este un eveniment ce se desfăşoară în ţările francofone. În România numărul oraşelor care aderă la el creşte anual”, precizează Vieru. Luni, după deschiderea oficială, va urma primul maraton de poezie, urmat de vernisajul unei expoziţii de graffiti şi poeme în manuscris, semnate de Horia Sălăgian şi Iosif Chezan.

Lansare la vinotecă

Un alt moment semnificativ al primei zile va avea loc la Vinoteca Vinovero din strada Avram Iancu, unde poetul Gheorghe Vidican îşi lansează al patrulea volum de poezie, „Mansarda cu Vitralii”, scos la Editura Brumar din Timişoara. Alături de el vor fi criticii Ioana Cistelecan, Ion Simuţ, Ioan Moldovan şi evident colegii săi din „Cercul de la Astoria”. „Este un moment important pentru mine. Am scris cu pasiune aceste poezii, iar volumul apare cu sprijinul câtorva prieteni generoşi care cred în puterea şi importanţa poeziei în viaţa individului”, spune poetul.
„Prezenţa criticilor literari cu greutate, în acest moment, mă onorează pentru că e un semn de preţuire pentru poezia mea şi pentru mişcarea poetică orădeană, una dintre cele mai importante din ţară în acest moment”, spune cu mândrie poetul.

Poezie, şcoală şi librărie-ceainărie

Cele mai multe evenimente din cadrul Primăverii Poeţilor se vor desfăşura în licee şi la Librăria Galaxia Gutenberg, care a obişnuit deja orădenii cu cadrul său intim. Marţi, de la ora 13.00, poezia va domina Colegiu Naţional Emanuil Gojdu.
La Grupul Şcolar Vasile Voiculescu, Florian Chelu, Alexandrina şi David Bryan vor invita elevii să zăbovască în muzică şi poezie, luând o pauză de la orele de asistenţă medicală. La ora 18.00, la Galaxia Gutenberg va avea loc relansarea ultimului volum al poetului Alexandru Sfârlea, urmat de un maraton de poezie. Întâlniri cu poezia vor avea şi elevii Liceului Greco-Catolic şi ai Colegiului Naţional Mihai Eminescu, miercuri.
În aceeaşi zi, de la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană, Carmen Vasile va susţine un recital-performance cu Mahabharata, celebra epopee indiană. Joi, poezia se mută la Colegiul Economic Partenie Cosma. Vineri, poeţii vor vizita un Centru de Bătrâni, iar de la ora 18.00 la Galaxia Gutenberg va avea loc relansarea cărţii lui Ion Davideanu şi un nou maraton literar. Festivalul se încheie sâmbătă, la aceeaşi librărie, cu un atelier literar ad-hoc „Clubul de poezie Sala 07”.

Niciun comentariu: